Am pornit de dimineata la drum cu Florin, catre Tulcea. Aveam ceva treaba pe-acolo apoi, liber si nici un plan la orizont. Drumul spre Tulcea a avut partea lui de sare si piper: era sa raman fara benzina, apoi ne-a prins o furtuna ca-n povesti pe dealurile Dobrogei. Asta inseamna ca fulgerele cadeau in dreapta si in stanga noastra, nu aveam unde sa ne adapostim asa ca am mers mai departe, la risc.
Am ajuns la Tulcea uzi dar intregi, am terminat ce aveam de facut acolo si am hotarat sa dam o fuga pana la cetatea Enisala, langa Babadag. Mai mersesem pe acolo, dar imi place oricand sa o revizitez. In plus, ne-am gandit sa ramanem peste noapte la cetate. Aveam sacii de dormit la noi, asa ca nu era nici o problema.
Am parcat motoarele in fata barierei si am facut un popas pentru fotografii.
Am ajuns seara cand nu mai era nimeni in zona. Nu exista paznici sau ingrijitori ai cetatii, eram doar noi si motoarele. Am urcat in cetate sa vedem peisajul care ti se arata de la inaltimea fostelor turnuri de aparare.
Nu poti sa nu remarci linistea care invaluie toate aceste locuri. Ai senzatia ca timpul s-a curbat ca panglica lui Mobius, s-a oprit dintr-o data, urmand ca imediat sa te transporte cu mii de ani in urma; te astepti sa auzi caii si carutele negutatorilor si strigatele luptatorilor din armata care apara cetatea.
Ramanem peste noapte la cetate. Sacii de dormit sunt indeajuns sa ne apere de tantari si de ploaia scurta care porneste la un moment dat. Dormim langa motoare, nimic nu se compara cu asta.
Plecam dimineata, imediat dupa rasarit. Cat timp incalzim motoarele, ultimele poze cu soarele care se ridica deasupra noastra.
