13-14 Aug. 2016, o noapte pe malul Dunarii
–by Ark–
Razele imi scot ochii de dimineata prin fereastra larg crapata dupa ce alarma,
la randul sau, mi-a scos timpanele degeaba. Batuse de 8:30 ! Rahat, la oara asta
trebuia sa fiu la locul de departure. Ma arunc din pat in echipament, trecand
mai intai prin dus si apucand sa bag ceva la mat, mai mult din mers si pe langa
periuta de dinti uitata in colt de gura. “Ce plm este cu asta aici ?”, macinam
nauc la intrebare in timp ce dadeam din vreascuri prin frigider cautand o
ciocolata pentru drum. Sunt agitat, nu prea am dormit azinoapte si asta se
simte, judecand dupa cum ma dau de pereata cu pantalonii in vine si cu un ciorap
pe dos, in incercarea de a tranti usa in spatele meu in timp ce imi zic in barba
un “vai de plm, ce haos !”… Motorul este exact unde l-am lasat. Cu cortul,
tankbag-ul si sidecase-urile agatate de el ca in cuier, tace malc si isi
asteapta cheia. O sterg in tromba din curte cu un “ne vedem maine”, alimentand
pe fuga din Rompetrol-ul de langa mine si o tai spre centura. Urma sa
reintregesc grupul in ultima benzinarie de pe T. Pallady, inainte de A2. Urma sa
am un weakend fain, pe malul Dunarii, intre frati, langa motoare, foc si un bors
de peste la care auzisem de prea ulte ori reclama ca sa nu imi trezeasca
interesul… O centura greoaie si plina de carnati. Depasesc tir dupa tir si inca
nu vad podul… Am intarziat 30 min si maciucile nu curgeau cum ma asteptam…Hmm,
astia ai mei sunt suspecti sau n-au cafa in calcaie… Dupa un drum destul de
aglomerat pe A2, trecand pe langa cozi formate in urma accidentelor (vreo 4),
apoi iesire la Drajna Noua, Slobozia, Tandarei, E60 si arival-ul la Giurgeni,
ne-am oprit sa cumparam cate ceva, am zdranganit jugurile cca 1 km si intr-un
final am dat de ai nostri. Motoarele randuite elegant, corturile puse aproape de
padure, masinile grupate si ele ordonat, mesele si bancutele aranajte la umbra,
la cca 20 m de mal, toate imbiau la atarnat motorul de cric. Setea isi cerea
tributul. Nu stiu cum mi s-a lipit o bere de mana la fel cum, nu stiu cand m-am
trezit cu ea goala… Pe una din mese se pregatea cu multa atentie pestele,
pentru ce urma sa fie unul dintre cele mai bune borsuri din cate am mancat. In
fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nu cred sa ma fi desfatat vreodat cu altul
mai bun. Deci, nene, ne-am apucat de cate un castron si da-i bataie de parca ne
alergau pecenegii. In scurt timp, “Bucataru” s-a apucat a framanta papanasi si
coada spre tigaia la pirostrie a prins repede contur. Fara rost sa mai mentionez
ca a fost bataie pe ei. EXCELENTI, gandeam in timp ce abia mai trageam aer. Aici
trebuie sa fiu fair si sa mentionez ca totul a plecat de la o propunere de-a lui
Fane fartat, de a ne aseza lesurile pe langa mal. Daca tot era de ziua lui si a
lui SaruMan sa fie chef, apai sa fie, si… a fost… Acelasi Fane, cu o
fizionomie grava, ne punea in garda sa fim atenti pe unde ne intindem, caci
exista diverse insecte si animale care te pot abuza, intre ele distingandu-se in
mod special Curfutitza. Aceasta dihanie, care n-a fost prinsa niciodata, are
obiceiul sa atace pe la spate victima aplecata in treaba ei, in noptile cu luna
plina. Prin urmare, atentie amatori ! Nu va aplecati prea des pe malul Dunarii !
Curfutitzele lucreaza din umbra… Am facut baie intr-o Dunare calda, am vaslit
in aval si in amonte, am glumit, am povestit despre doua roti si patru picioare,
despre joburi si coaiele necesare schimbarii lor, despre sefi si bulshiet-uri
corporatiste care ne patroneaza peste 50% din vieti. Timpul ne-a prins urma din
nou in barca, dar de data asta pedala motorul pentru noi in timp ce imparteam o
bere si o tigare. Eram 5 int-o barca, dar fara caine. Alunecam in aval spre
insula, cand ne-a surprins o apa sub 50 cm de se vedea nisipul. Asa am aflat de
la barcagiu despre pescuitul pe Dunare, despre reguli si incalcarea lor si
despre faptul ca pescuitul nu mai merge cum o facea odinioara. Spunea el,
“Pestele a evoluat. E mai destept ! Nu-l mai prinzi cu una cu doua…” si toate
astea in timp ce Dan a facut un filmulet super fain. Doamne, ce bogata este
tarisoara asta plina de indiferenti… Lemnul isi canta duca, aruncad scantei spre
cerul adormit, proiectii vii a ce urma sa devina, cenusa. Mi-amintesc cum
incercam sa salvam niste furnici (bucata aia de lemn era un furnicar) cuprinse
de panica si flacari, punandu-le cate un bat pe care sa coboare si sa-si
gaseasca scaparea. Busteanul era prea greu si prea incins ca sa-l mai putem
misca de acolo iar cu bautura evident nu-l puteam stinge. Alcoolul, imaginatia
trairile si starile fiecaruia au inceput sa zugraveasca fantasme in minte,
nascand polemici filozofice si intrebari existentiale… In noaptea aia a fost
frig, sau cel putin mie. Deznodand o pereche de picioare slab ascultatoare, am
gasit o soacra capitulata in cortul meu, care dormea cu mainile pe piept si,
fireste fata in sus. Damned Soacra, m-a speriat aproape de cacare. Deci acest
brother nu se auzea respirand si imaginatia m-a pus sa-l trezesc doar de
control. Padurea intunecata si aplecata spre stanga, strajuia linia de corturi.
O noapte neagra, fara luna. In noaptea aia am avut un cosmar pe care nici acum
nu mi-l pot traduce, de parca eram in mintile altuia dar asta ramane de
istorisit alta data, la alt foc. Stiu doar ca m-am trezit brusc, pe la 4
dimineata, din cauza unei siluete fara chip care ma prinsese de umeri si plutea
deasupra mea…Pe semne ca se tragea de la povestile din folclor cu si despre
strigoi, iele, posedati si fantome, trancanite pe langa foc, imi soptii rece in
barba… Dimineata ne-a prins destul de intepeniti (pe unii), cu o Soacra care
nu se auzea, jur, cand respira. Nu mai dorm cu el in cort decat daca accepta
oglinda langa gura, AM ZIS ! Cu greu ne-am urnit spre cafa, strans de corturi si
am plecat usor spre case, cu amintirea unei iesiri foarte reusite, cu sare si
piper, povesti, padure strambata spre stanga de un vant fara varsta si Dunarea…
–Ark–
