Uncategorized

Bikers For Humanity, Cumpana, Constanta, 2017

–by Ark–

Pielea ma ardea parca mai tare sub geaca, acum ca mai aveam putin pana la perna. Motorul era deja pe cric si eu ma impleticeam incet spre usa casei in timp ce bagajele urmau sa ramana pe bietul catar metalic, inca cel putin o zi. Putzeam la propriu si din toate ungherele lesului animat. Ma minunam si eu de unde si ce ma mai propaga in opinci, dar se simtea cald si bine. Era sentimentul acela pe care il ai cand ai reusit ceva care ti-a depasit asteptarile… Ah…perna! Asteptam sa-mi rupa filmul, dar el se incapatana sa treaca pe replay, insa de data asta pe FFW. Acelasi catar, acum pe cric si la fel de incarcat, se precipita in dupa-amiaza de 2 iunie, repede pe poarta si ateriza in ultima benzinarie Mol, dinaintea intrarii pe autostrada A2.

Read more

Ediţia cu numărul 5 a venit cu o noutate în organizare şi amplasarea în locaţia deja cunoscută multora care apreciază o întrunire relaxată în compania oamenilor frumoşi adunaţi de prin toată ţara. Deşi zona de campare şi parcarea au rămas în acelaşi loc, nu acelaşi lucru putem spune despre elementele cheie ale întrunirii, focul de tabără, scenă şi zona meselor, lucru datorat unor chichiţe birocratice, pe care noi am încercat să le rezolvăm cât mai bine. Anul acesta nu am fost prea norocoşi cu vremea care a considerat că trebuie să ne ude puţin, în special sâmbătă seara exact în perioada în care aveam organizat concertul “Cântecele unui Derbedeu” cu Ovidiu Niculescu şi Jaja, dar asta nu ne-a împiedicat să facem o reconfigurare şi să vă oferim un “concert de cameră” în zona meselor protejaţi de picăturile de ploaie sub zecile de umbrele. Conform zicalei “tot răul spre bine” considerăm că acest lucru a oferit concertului o notă personală şi o interacţiune mai apropiată între artişti şi spectatori. Am încercat să ţinem cont de recenziile voastre de anul trecut şi considerăm noi că am îmbunătăţit condiţiile, nu ezitaţi să ne înştiinţaţi ce consideraţi că trebuie îmbunătăţit şi ne vom da toată silinţa ca la anul Manesti-ul să ne fie o gazdă şi mai primitoare. Vă mulţumim pentru participare fraţi motociclişti de pretutindeni şi vă aşteptam cu bine la anul, la următoarea, până atunci asfalt uscat şi mulţi km frumoşi!

Read more

Dupa o perioada de lunga asteptare si demersuri am reusit cu greu sa organizam editia a-VIII-a a marsului de constientizare a participantilor in trafic de existenta motociclistilor ! Noi am anuntat voi ati participat si credem ca ne-am facut auziti si vazuti chiar daca pentru putin in traficul din Bucuresti, desi ne repetam ne dorim sa nu mai fie nevoie sa organizam astfel de marsuri dar pana atunci mai avem mult.

Seara am fost onorati de numarul mare de participanti la petrecerea organizata in Presa Pub unde speram sa va fi simtit macar pe jumatate cum ne-am simtit noi. Va multumim in continuare ca ne sunteti alaturi la toate evenimentele pe care le organizam si va dorim sa ne vedem cu bine ! Asfalt uscat !

Read more

Intrucat este 1 Martie, ne-am gandit sa continuam traditia si sa luam cu asalt strazile vanand soferite pe care le-am surprins cu un martisor viu in forma de zambila parfumata, un flyer si un stiker ,urandu-le o primavara frumoasa si la multi ani din partea motociclistilor si indemnul de a fi atente in oglinzi si la noi motociclistii ! Deci inca o data doamnelor si domnisoarelor, Black Helmets va ureaza la multi ani si o primavara cat mai frumoasa !

Read more

Doar Cabana Voina pentru mulți, pentru familia BlackHelmets o cabană a prietenie și a voii bune.
Cei mai nerăbdători dintre noi s-au grăbit să ajungă de vineri și pozele lor de pe facebook cu asfințitul dintre brazi și cu cănile înroșite de vin fiert, ne-au făcut așteptarea și mai lungă. Majoritatea ne-am întâlnit sâmbătă la KFC-ul din Militari și dup-o cafea și două țigări sudate la 08:00, ne-am înșirat pe autostrada București-Pitești, via Câmpulung unde ne-am și oprit să luăm d-ale gurii: jack, timi și alte răcoritoare. Pe drumul ce urca spre cabană, ia zăpada de unde nu-i, măcar dacă luam după noi câțiva saci din București ca s-avem de-o bulgăreală, dar continuăm încrezători cu gândul la pozele de c-o seară înainte pe care le derulasem cu invidie. Odată ajunși, am realizat că pozele au reușit doar în mică măsură să surprindă tot frumosul, ați mai văzut o cascadă înghețată?! Nici mulți dintre noi. Frumos-frumos, dar parcă lipsea ceva, o sticlă de tărie făcută poștă și o poză nu de grup ci de familie. După-amiaza a fost o recreere totală, unii au plecat în drumeție pe munte, alții și-au dus copiii la derdeluș, iar cei mai mulți au pus țara la cale trasând pe hartă excursiile din sezonul ăsta. Seara s-a grăbit să vină și odată cu ea un frig d-ăla de la mama lui, care parcă punea singur vinul la fiert. Unii zic că dacă mergi la munte și nu tremuri cu o cană de vin fiert în mână în jurul grătarului, degeaba ai fost; ei bine înclin să le dau dreptate. Altă vorbă din „popor” spune că cine n-are măcar un prieten bucătar să-și facă, noroc că al nostru face parte din club și de fiecare dată, grătarul este un real succes. Cu un asemenea pansament gastric, n-ar fi fost păcat de roșcata aia demidulce căreia nu-i ținea nimeni companie?! Seara a fost lungă și dacă n-ați mai încercat până acum să jucați „mima” târziu, este o distracție garantată, deși unii vor avea nevoie de pastile pentru cap a doua zi. Nouă de obicei nu ne plac diminețile, pentru că…și pentru că tre’ să plecăm, dar nu-i bai, a fost doar prima ieșire BH pe 2017 și suntem convinși că anul ăsta va fi unul grozav! D.B.S

Read more

Responsabilul cu vremea nu-i întotdeauna motociclist mai ales atunci când hotărăști o excursie cu o lună înainte, în plină toamnă; așa că week-end’ul ăsta ne-a prognozat să fim conservari, dar să derulăm înapoi.
Din seria pe unde mai facem o ieșire de două zile, drumul Focșani – Târgu Secuiesc părea un traseu care întrunea toate condițiile: curbe, munte, un 500 de km dus-întors de bun-simț. Începem cu vreo două săptămâni înainte să ne numărăm pentru a rezerva o pensiune în zona Lepșa, punct care marca jumătatea traseului. Printre discuțiile administrative se putea întrevedea deja un tumult tacit, în fond putea reprezenta o ultimă ocazie să ieșim, în condiții umane, cu mobrele pe anul acesta. În virtutea fanteziilor proprii toți ne imaginam cum o să închidem cauciucurile și cum vom reuși cu greu, de zâmbetul larg, să ne dăm casca jos.

Read more

Link la filmulet

13-14 Aug. 2016, o noapte pe malul Dunarii

–by Ark–

Razele imi scot ochii de dimineata prin fereastra larg crapata dupa ce alarma, la randul sau, mi-a scos timpanele degeaba. Batuse de 8:30 ! Rahat, la oara asta trebuia sa fiu la locul de departure. Ma arunc din pat in echipament, trecand mai intai prin dus si apucand sa bag ceva la mat, mai mult din mers si pe langa periuta de dinti uitata in colt de gura. “Ce plm este cu asta aici ?”, macinam nauc la intrebare in timp ce dadeam din vreascuri prin frigider cautand o ciocolata pentru drum.
Sunt agitat, nu prea am dormit azinoapte si asta se simte, judecand dupa cum ma dau de pereata cu pantalonii in vine si cu un ciorap pe dos, in incercarea de a tranti usa in spatele meu in timp ce imi zic in barba un “vai de plm, ce haos !”…
Motorul este exact unde l-am lasat. Cu cortul, tankbag-ul si sidecase-urile agatate de el ca in cuier, tace malc si isi asteapta cheia.
O sterg in tromba din curte cu un “ne vedem maine”, alimentand pe fuga din Rompetrol-ul de langa mine si o tai spre centura. Urma sa reintregesc grupul in ultima benzinarie de pe T. Pallady, inainte de A2. Urma sa am un weakend fain, pe malul Dunarii, intre frati, langa motoare, foc si un bors de peste la care auzisem de prea ulte ori reclama ca sa nu imi trezeasca interesul…
O centura greoaie si plina de carnati. Depasesc tir dupa tir si inca nu vad podul…
Am intarziat 30 min si maciucile nu curgeau cum ma asteptam…Hmm, astia ai mei sunt suspecti sau n-au cafa in calcaie…
Dupa un drum destul de aglomerat pe A2, trecand pe langa cozi formate in urma accidentelor (vreo 4), apoi iesire la Drajna Noua, Slobozia, Tandarei, E60 si arival-ul la Giurgeni, ne-am oprit sa cumparam cate ceva, am zdranganit jugurile cca 1 km si intr-un final am dat de ai nostri.
Motoarele randuite elegant, corturile puse aproape de padure, masinile grupate si ele ordonat, mesele si bancutele aranajte la umbra, la cca 20 m de mal, toate imbiau la atarnat motorul de cric. Setea isi cerea tributul. Nu stiu cum mi s-a lipit o bere de mana la fel cum, nu stiu cand m-am trezit cu ea goala…
Pe una din mese se pregatea cu multa atentie pestele, pentru ce urma sa fie unul dintre cele mai bune borsuri din cate am mancat. In fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nu cred sa ma fi desfatat vreodat cu altul mai bun. Deci, nene, ne-am apucat de cate un castron si da-i bataie de parca ne alergau pecenegii.
In scurt timp, “Bucataru” s-a apucat a framanta papanasi si coada spre tigaia la pirostrie a prins repede contur. Fara rost sa mai mentionez ca a fost bataie pe ei. EXCELENTI, gandeam in timp ce abia mai trageam aer.
Aici trebuie sa fiu fair si sa mentionez ca totul a plecat de la o propunere de-a lui Fane fartat, de a ne aseza lesurile pe langa mal. Daca tot era de ziua lui si a lui SaruMan  sa fie chef, apai sa fie, si… a fost…

Acelasi Fane, cu o fizionomie grava, ne punea in garda sa fim atenti pe unde ne intindem, caci exista diverse insecte si animale care te pot abuza, intre ele distingandu-se in mod special Curfutitza. Aceasta dihanie, care n-a fost prinsa niciodata, are obiceiul sa atace pe la spate victima aplecata in treaba ei, in noptile cu luna plina. Prin urmare, atentie amatori ! Nu va aplecati prea des pe malul Dunarii ! Curfutitzele lucreaza din umbra…
Am facut baie intr-o Dunare calda, am vaslit in aval si in amonte, am glumit, am povestit despre doua roti si patru picioare, despre joburi si coaiele necesare schimbarii lor, despre sefi si bulshiet-uri corporatiste care ne patroneaza peste 50% din vieti. Timpul ne-a prins urma din nou in barca, dar de data asta pedala motorul pentru noi in timp ce imparteam o bere si o tigare. Eram 5 int-o barca, dar fara caine. Alunecam in aval spre insula, cand ne-a surprins o apa sub 50 cm de se vedea nisipul. Asa am aflat de la barcagiu despre pescuitul pe Dunare, despre reguli si incalcarea lor si despre faptul ca pescuitul nu mai merge cum o facea odinioara. Spunea el, “Pestele a evoluat. E mai destept ! Nu-l mai prinzi cu una cu doua…” si toate astea in timp ce Dan a facut un filmulet super fain. Doamne, ce bogata este tarisoara asta plina de indiferenti…
Lemnul isi canta duca, aruncad scantei spre cerul adormit, proiectii vii a ce urma sa devina, cenusa. Mi-amintesc cum incercam sa salvam niste furnici (bucata aia de lemn era un furnicar) cuprinse de panica si flacari, punandu-le cate un bat pe care sa coboare si sa-si gaseasca scaparea. Busteanul era prea greu si prea incins ca sa-l mai putem misca de acolo iar cu bautura evident nu-l puteam stinge. Alcoolul, imaginatia trairile si starile fiecaruia au inceput sa zugraveasca fantasme in minte, nascand polemici filozofice si intrebari existentiale…
In noaptea aia a fost frig, sau cel putin mie. Deznodand o pereche de picioare slab ascultatoare, am gasit o soacra capitulata in cortul meu, care dormea cu mainile pe piept si, fireste fata in sus. Damned Soacra, m-a speriat aproape de cacare. Deci acest brother nu se auzea respirand si imaginatia m-a pus sa-l trezesc doar de control. Padurea intunecata si aplecata spre stanga, strajuia linia de corturi. O noapte neagra, fara luna. In noaptea aia am avut un cosmar pe care nici acum nu mi-l pot traduce, de parca eram in mintile altuia dar asta ramane de istorisit alta data, la alt foc. Stiu doar ca m-am trezit brusc, pe la 4 dimineata, din cauza unei siluete fara chip care ma prinsese de umeri si plutea deasupra mea…Pe semne ca se tragea de la povestile din folclor cu si despre strigoi, iele, posedati si fantome, trancanite pe langa foc, imi soptii rece in barba…
Dimineata ne-a prins destul de intepeniti (pe unii), cu o Soacra care nu se auzea, jur, cand respira. Nu mai dorm cu el in cort decat daca accepta oglinda langa gura, AM ZIS !
Cu greu ne-am urnit spre cafa, strans de corturi si am plecat usor spre case, cu amintirea unei iesiri foarte reusite, cu sare si piper, povesti, padure strambata spre stanga de un vant fara varsta si Dunarea…
–Ark–

2-4 iulie Roata de foc, Campina

–by Ark–

Cortul? Pregătit şi legat deja de şaua pasagerului. La fel şi sacul de dormit, salteua şi să nu uităm pălăria.
Toate la locul lor, atârnate de bidiviu. Tank-bag-ul şi el, tronează liniştit pe rezervor, fără chef de vorbă.
E o dimineaţă plăcut de Sâmbătă, cu un cer curat care parcă zice, “urcă-te şi dă-i bice, ba cocosh!”, lucru pe care îl şi fac după ce arunc în viteză o ceaşcă de cafea pe gât.
Ne întâlnim la KFC-ul de lângă Ikea, îmi zic în casca în timp ce drăcia rage a foame de drum, sub mine.
…
După salutul specific cu fartaţii şi “inmaciucirile de rigoare” (am întârziat cca 15 min), apuc o gură de cafa pe juma de buza, trag un fum în şuturi, înşfac repede jumătatea de echipament pe care am apucat s-o dau jos şi ne aşternem în coloană ordonată la drum, cu un singur gând: “Roata de Foc” şi cheful de două zile la cort ce va să vie. Urmă un drum simplu, pe DN1, centura Ploieşti şi Campina, dar să nu vă imaginaţi o clipă că un “tir” de 15 motoare şi mai multe capete este uşor de ghidonat de pe o bandă pe alta sau în depăşiri. În fapt, mersul solo sau în 2-3, nu are nici o legătură cu mersul în grup. Chiar la viteza de croazieră, ai o coadă greoaie de care răspunzi la orice manevră pe care o faci, dacă stai în capul coloanei.
Am ajuns în cca o oră şi 20 de min, uşor, ghidaţi de indicatoarele şi semnalistica făcută de gazde, aproape de locul de campare.
Băieţii de la Roata de Foc ne aşteptau la primire, conducându-ne apoi în zona de parcare unde am şi lăsat motoarele pe cric, la odihnă, şi după un schimb de saluturi cu lumea, ne-am grăbit repede să râdem câte o bere în drum spre zona de corturi. Trebuie să spun că mi-a luat mult mai mult timp să montez cortul decât să râd cele 2-3 beri care mi s-au mai agăţat între timp de mână.
A urmat o masă rapidă între fraţi, sub pavilioane, în care am râs unul de altul şi ne-am îndopat reciproc cu toate căpşunile din capsunata la purtător. Hmm… dacă stau bine să mă gândesc, cred că ne-am umflat mai mult de râs şi căpşuni alcoolizate, decât de mâncare…
După, am luat-o uşor la pas, spre răul din apropiere (la cca 7-8 min de mers pe jos) şi, spre surprinderea mea, chiar am reuşit să ne zbenguim vreascurile într-o apă caldă care nu depăşea 10-15 cm adâncime, dar cum reuşim să ne facem de basme de fiecare dată când ieşim în grup, nu ne dezminţim nici acum şi reuşim să zmulgem câteva zâmbete de prin prejur. E greu să uiţi imaginea cu una bucată brother de 1.90 care “înoată” într-o apă de 15 cm, cu burta lipită de pietre sau toarnă apa pe el cu un brain-cap din al 2-lea Război, de parcă filma slow-motion pt reclamă la tricouri ude.
Şi iată că a venit şi momentul concursurilor cu premii. Urmau întrecerile între căi de metal şi cunoscuţii de la cârmă, un duel al voinţei, atenţiei şi măiestriei.
Am avut tradiţionalele: “mers încet” (unde a câştigat un enduro, normal), “împinsul butoiului cu roata din faţă” (aici am reuşit să NU ieşit din prima rundă… dubios: /), “cel mai zgomotos motor” (ar fi câştigat Dacu dacă mai avea ulei de completat la el), “tricouri ude”, “bere ştafeta” unde BH a şi câştigat şi “cel mai frumos motor”. Sunt prea multe cuvinte de înşirat pentru a exprima ce mult mai puţine imagini o pot face, dar dintre toate trăirile, cea mai de preţ a fost asta. Toţi concurenţii şi-au dus motoarele să şi le expună pt. concurs, printre care şi al nostru Dragoş. Băi, ce să zic, nu era cel mai mişto cal printre cai dar a câştigat! De ce? Nu a câştigat pentru că era cel mai fain bidiviu, sau pentru că i-a făcut Dragoş cea mai interesantă prezentare, ci pentru că cei prezenţi trebuiau să urle şi să-l aclame pe cel pe care-l susţineau (zgomotul se măsură cu decibelmetru şi valoarea cea mai mare câştigă.) Băi tată, când a început BH a urla, fluieră şi aclama ca nişte fiare hămesite, am dat aparatul peste cap Toată poiana rezona! În fapt, lecţia de învăţat de aici este că nu contează şansele iniţiale, dacă tu crezi în ceva şi ai suportul echipei, poţi învinge acolo unde nici măcar nu îndrăzneai să speri…
A urmat o seară în care am povestit, a curs berea şi voia bună la foc sau lângă scena pe care au dat un super concert Tribut White Snake, AC/DC şi să nu-i uităm pe “bătrânii” de la Semnal M. Am savurat solo-uri de chitară, vocile puţin răguşite şi ritmurile de bas/baterie, lângă butoaiele de tablă în care ardeau focurile. Am cântat, am îngânat, am cerut bisuri şi am împărţit păreri, apoi ne-am retras în zona de food-court şi ne-am apucat iar la a depăna poveşti de drum până când ne-a răpus somnul.
Duminică avea să ne găsească târziu, pe la 11:00 încă împachetând la corturi, buimaci şi neîncrezători în propriile picioare. O durere suportabilă de cap ţinea să-mi aducă aminte că am avut o noapte lungă. Uşor, ne-am luat la revedere de la gazde şi cunoscuţi şi am urnit acelaşi “tir” greoi spre Bucureşti, de data asta cu tristeţea unui weekend parcă prea scurt.

Wekend-ul 17-19 iunie a fost unul special, unul magic, de ce? Pentru ca am vazut o parte importanta, definitorie pentru comunitatea moto din Romania. ” Baietii astia urati si tatuati cu motoarele alea fioroase, sunt o parte din oamenii aia misto care doneaza haine, mancare batranilor copiilor orfani ” zicea Hrubi ( Cristian Hrubaru ) care ne-a mobilizat si care ne-a dat un exemplu de urmat de munca voluntara. O data cu Mugurii primaverii ajungea in comunitate mesajul lui. Habitat for Humanity urma sa demareze un proiect social care cuprindea 40 de case la Bacau pentru oameni cu o situatie financiara precara. Hrubaru a lansat mesajul ” Bikeri haideti sa ajutam ” Si am fost, am fost 350 cu 50 mai mult decat neinfricatii lui Leonidas la Termopile dar la fel de hotarati. Am simtit mandria de a face parte din aceasta mare familie de bikeri altruisti si cu suflet mare. 350 de oameni care au tras tare si au dat din timpul lor ca si altii sa aiba ceva mai mult si mai bun, o casa. Noi ne-am adunat in parcarea de la kfc baneasa vineri dimineata, urma sa luam ruta mai lunga Bucuresti-Brasov-Targu secuiesc-Onesti-Bacau. Nu o sa va rapesc prea mult timp cu detalii despre drum pentru ca nu asta a fost ideea in aceasta tura. Drumul a fost lejer si placut cu un asfalt nu foarte prietenos cu unele motoare in apropiere de Onesti dar chiar si asa ne-am bucurat de serpentine, peisaj si vreme. O data ajunsa dupamiaza ne-a gasit pe santierul din Bacau, am fost intampinati cu caldura de catre Cristian Hrubaru care ne-a inmanat cate un biscuite de cric. Pe masura ce trecea timpul parcarea din fata cortului de organizare devenea mai neincapatoare. Seara s-a facut discursul de informare urmat de un cantat la unison Aproape de voi de la Cargo. Seara a fost placuta si atmosfera era de intrunire moto cu prieteni vechi si noi cum stim cu totii ca este in marea familie moto. Nu ne-am intins prea mult pentru ca a doua zi de dimineata urma sa intram in paine. Dimineata a venit repede, am bagat cate o cafea si ne-am reunit in marele cort pt o noua informare si inmanarea echipamentului de lucru. Aici ne-am impartit pe caste, unii urmau sa faca etrieri pentru grinzile de fundare,altii urmau sa alcatuiasca grinzile si sa faca legaturile, altii urmau sa faca si sa transporte beton in fundatii si altii se ocupau de lemn, sa taie si sa fabrice capriori si popi. Dupa putin timp toata lumea si-a intrat in ritm si precum niste furnicute harnice au inceput sa plamadeasca ceva bun si trainic, case. Vremea a fost extraordinara cu un soare care ne perpelea pe toate partile si ne facea sa consumam apa cu cisterna. Intre ore de munca asidua si pauze de hidratare, cafea si mancare, ziua de lucru a trecut un pic cam repede parca. Dar am reusit sa deslusesc pe chipurile tuturor imediat dupa oboseala aferenta sentimentul de satisfactie pe care l-am impartasit cu totii cei care am avut onoarea zic eu sa participam la acest eveniment care va continua si va mai avea un eveniment de proportii in perioada 3-7 Octombrie in care se vor finaliza cele 40 de case. In ciuda faptului ca in wekendul acela au fost mai multe evenimente de o cu totul alta factura imi place sa cred si sunt mandru ca acea mica parte care a fost la Bacau este definitorie pentru comunitatea noastra din Romania. Drumul de intoarcere acasa a fost drept si fara evenimente deosebite, am avut 280 de km sa ne derulam filmul celor intmplate la Bacau, “Unde-s multi puterea creste” nu uitati vorba din batrani , ” Impreuna suntem mai puternici”. Felicitari organizatorilor ca ne-au pus la indemana tot ce am avut nevoie si au reusit sa ne canalizeze energiile corect.