0

Bolboci 2018

Spre Cabana Bolboci am plecat de 3 ori, dar am ajuns doar de două, pentru că la începutul anului, în martie, pe când Transbucegi era încă închis, alternativa Moroeni – Sanatoriu ne-a rezervat un drum plin de noroi de pe care până și cele mai veritabile 4×4 făceau cale-ntoarsă…nici chiar așa, dar cam pe-acolo. Sub mirajul primei excursii la Bolboci, unde fără să ne lăudam am reușit să terminăm toată băutura din cabană – nu pentru c-am fi niște bețivi, ci pentru faptul că am fost un grup numeros, ne-am ambționat să reprogramăm ieșirea într-un week-end de toamnă târzie. Pe la 1500m altitudine în noiembrie, e și nu e de mobră, astfel că pentru a fi siguri că plecăm și ajungem toți am optat pentru „conserve” și cele câteva curbe umbrite cu mâzgă ne-au întărit convingerea că am procedat corect. „Nu ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit” zic versurile unui cântec și câteva căni de vin fiert băute cu prietenii, pe terasa cabanei privind asfințitul, îi dau dreptate autorului. Pentru că primii sosiți au clocotit o oală mare pentru a-i întâmpina ospitalier pe cei care-au răzbit prin aglomerația de pe dn1. Cele câteva grade cu minus ne-au poftit în cabană, unde vinul fiert, frigul și o săptămână lungă de muncă i-a trimis pe majoritatea cam devreme la culcare. Sâmbătă dimineața aerul tare de munte, un soare care se ridica peste linia brazilor, o omletă “cu de toate” și o cafea au reprezentat boost-ul de energie care a creat forfotă în grup pentru stabilirea activităților, unii plecând în drumeții montane, pe când alții au ales să viziteze obiectivele turistice din zonă: Peștera Ialomiței, Babele, Sfinxul. Deliciul celor care au rămas a fost un enduro, cu care s-au dus lupte aprige pe coclaurile pline de noroaie, unde s-au murdărit echipamente, dar s-au înseninat multe fețe. Puțin după ora prânzului, Tudor supranumit și “șefu’ la ceaune” ne’a pregătit un gulaș cu mămăliguță așa cum numai el știe să facă. Cu tuciul ăsta pe pirostrii întețit la jar de lemne, ne astâmpără pofta, foamea și ne crește colesterolul în fiecare excursie. După ospăț am dat drumu la Jenga pe porunci, unde cei care au pierdut au ronțăit boabe de piper pe care le-au stins cu shot-uri de whisky sau au ținut șervețele sub limbă. Seara și frigul s-au lăsat iar devreme și din cauza restricțiilor privind aprinderea lemnelor în pădure nu am putut încinge un foc de tabără, dar în schimb am “încins” până spre dimineață podeaua cabanei dansând. S-a băut bine, s-a cântat tare, s-a jucat mult, s-a râs pe măsură și-am mai completat încă o pagină din memorie care va începe întotdeauna cu: “mai știi când?!”. D.B.

No related content found.

Click to share thisClick to share this