0

Plaiul Foii

Inca un pas…

–by Ark–

Toarna cu raze de mi se lipeste maieul de acest eu. Merg parca in pielea altuia, sau ma rog…un fel de a spune merg. Paseste strainul asta pentru mine…inca un pas…
Tensiunea din antebrate si incheieturile palmelor imi zice ca trebuie sa ma intorc. Alunec pe o piatra si ma dezechilibrez. Imi bag un penis si ma uit de la poarta spre casa. Hai ca am numa’ 60 de metri de mers inapoi si ma opintesc in carje…Scuip acrit in san si ma gandesc: iar ma ‘cac pe mine’ pana la scaun, cateva minute bune de sontacaiala…
Sunt obosit si visinata ajunge prea repede sa se bata in gura cu Tadoru pe piciorul meu stang si cred ca ultimul pierde. Privesc la bietul Fazer, muscat de partea stanga, ma intristez de rana lui proaspata, ma las in scaun si inchid ochii atingand cu degetele cutia de pe masa cu bucatile de carena sparta…Sute de imagini mi se desfac direct in cortex pe fast rewind ca o epidemie agresiva…
Se anuntau multe grade in ceas si toate tindeau sa sparga ecranul normalitatii. 16 motoare in 3 grupuri si 4 masini se urneau din KFC-ul de langa Ikea, apasand DN1, ca apoi sa ia drumul Rasnovului, prin Paraul Rece, Zarnesti si intr-un final sa-si odihneasca tablele in Plaiul Foii. Erau 200 km, dar toti aveau sa se intample la temperaturi de pana la 44…

19911786_1959595180733000_1583850015_o


Ne-au prins orele din urma aratandu-ne victorioase un 11:00, stand la o tigare prelungita in Petromul de pe centura de la intrarea in Ploiesti. Aglomeratia de la pompe, tigara si multele litre de apa sunt de vina. Dupa un rusinos 40 de minute, ne-am urnit spre Paraul Rece, pe un drum aglomerat foarte, odata cu apropierea de Sinaia, obligandu-ne la depasit prin stanga coloana interminabila si aproape stationata. Fierbeau motoarele, noi si benzile de pe asfalt parca fluturau in panglici curbate de mirajul emisiei de caldura din drum. In Busteni, un politist il certa pe Bucataru “-Ce cauti, ma, pe aici? Vrei amenda? Depasesti coloana asa cu mine de fata? Esti nesimtit?”, in timp ce in spate se forma o coada de 16 motoare. “-Pai si ce vrei, ma, sa mor aci, printre masini, la 60 de grade si sa blochez tot traficul?”, raspundea Bucataru. Omul si-a pus mana in cap si, cu un zambet de strain, ne-a facut semn sa trecem…
Crosetam traficul super imbacsit usor usor, apropiindu-ne de intersectia DN1 cu 73A, unde ne urniram spre Paraul Rece in binecunoscuta de-acuma succesiune de curbe. Razele nu mai ajungeau direct pe noi sa ne fiarba in carcase, izbindu-se de masivii muti si lasand izul de rasina sa ne trezeasca dorul de munte si pofta de curbe…Mirosea a cauciuc incins si motoreta mugea constant. Doamne, ce imi place cum zice pe limba ei. Zice doina drumului intr-o cursivitate sora cu mersul apei de rau. O aplec si ma asculta, trag de gaz si ii cer mai mult. O cunosc deja! Ma apropii de Mitroi si il rog mut, in casca, sa nu mai franeze in curba, si sa ma priveze, totusi nu il depasesc. Imi place jocul si vreau parca sa-l imping si pe el sa-i ceara tributul. Daca nu vrei mai mult, ajungi sa stai, si daca stai, ajungi sa te gandesti ca e bine asa…sau poate ca doar Vaca e de vina pentru ca merge prea incet si e in fata noastra 
In casca se intampla multe, adesea mai multe decat pe sosea, sau poate sunt eu de vina in locul vacului…Pana la urma suntem toti un grup tocmai pentru ca suntem diferiti, desi cu o pasiune comuna si constanta, iar drumul este placerea noastra multa, mai multa decat destinatia…
Ne-a prins ceasul din urma, batand de 14, cand am andocat in parcarea Penny-ului din Zarnesti. Ne-am organizat repede, am facut cheta, am luat cu asalt magazinul si in scurt timp am umplut 3 carucioare cu tot ce aveam nevoie pentru doua mese ce urmau sa vina, cat si pentru micul dejun de a 2-a zi.
A urmat un drum in care praful s-a tesut frumos pe noi si cai, schimbandu-ne culoarea si infundandu-ne aerisirile la casti (mai putin alora cu open face-uri la care le-a infundat direct narile.) Inca ardea de sus, dar padurea si prietenii masivi l-au mai imblanzit o leaca. Ne zambea fara nori. Se oprise bine din ras…(pentrut cei care se intreaba, da, este elipsa subiectului adica soarele 😀)
Corturile s-au montat parca singure in timp ce radeam cateva beri fara drept de apel. Cu greu mai ajungeau la rau, alaturi de vin, tarie si mancarea ce trebuia tinuta la rece. Am surprins un Varan umfland la saltea, cand i-am confiscat toporisca pentru a croi o cale prin lastaris, spre rau. Aveam sa facem multe drumuri intre gratar si rau…
Ne-am oprit de cateva ori bune pana sa dam de refugiul asta. O bucatica de poiana cu trunchiuri de copaci taiati si stivuiti, gata spre a fi ridicati, cu multe lemne de gratar si foc de tabara, cu padurea aproape si raul la cativa pasi. Ce haiducie sa iti poti dori mai mult?…Se anunta o dupa amiaza perfecta. Urma o bula de “no stress” cu bere, gratar si caterinca….exact ca in vremurile bune…Tanjeam dupa asta. O asteptam ca pe o baie rece dupa multi km de desert, unul in care asfaltul arde mai tare ca nisipul si oamenii sunt mai rari decat cactusii…
Gratarul sfaraia cu de toate, strajuit de noi. Berea pierdea teren si ne luptam sa nu pierdem si noi, dar gratarul a mers ca uns si in curand, am pus de pat cu o campeneasca la umbra, aproape de apa si de rezervele stivuite la rece. Pana acolo insa, ne-am tiganit in rau mai rau ca aia mici…noi si cainele lui Pitic.
Un tablou prea greu de animat din cuvinte se desena singur, pe masura ce eu, Cos si Varanu incercam sa tinem disperati stropii de apa departe de tigarile noastre, Toma, Dragoselul si Pitic se luptau sa invinga cainele in apa si Fanel se lauda pe cracul stang, in timp ce pe malul drept, la cativa metri, Tilda, Oana si Zizu lopatau apa la slapi in capul astora din rau. Din cand in cand se tipa din amonte, la Misu, pentru a recupera cate un slap furat in aval de curent…
Dar cum burtile pline trebuie sa nu sada prea mult, ne-am pus pe trante si demonstratii de lupta (in joaca evident) si cum nu puteam sa lipsesc, ma puse naiba sa ma incerc cu Pitic care are cu vo 40 de kg peste mine si un cap in plus si cum ne opinteam mai tare, il incarc pe mine. Asta se descarca cu toata greutatea si apasa pe piciorul meu stang pana cand il simt ca paraie sub talpa…A urmat o durere de muscam din cernoziom albindu-ma la fata. Nu parea nimic rupt, dar durea de ma cacam pe langa mine. Stiu ca a trebuit sa ma intind ca se intunecase orizontul o leaca si dicleam un zenit strain de lumea asta. Mi-am revenit repede, meditand cu piciorul in apa rece a raului. Cautam niste pesti imaginari si meditam la tampenie. Acu, pe semne ca de la adrenalina si ceva cocartz nu simteam exact ce trebuia, dar inca mai puteam sa calc in calcai…asta pana a 2-a zi…Stiu ca nu l-am mai bagat in seama in seara aia, desi se umfla incet incet. Era si pacat. Atmosfera e greu de zugravit. Foc, glume, mistouri, cocartz si povesti la flacara, cu oameni dragi pe care anii si viata nu i-a dus departe de mine si pt. asta sunt recunoscator cu adevarat…
Era tarziu si doream cu incapatanare, schiopatand usor, sa ma tin dupa Tilda in incercarea de a ajunge la o colina putin mai inalta. Voiam sa prind ceva semnal si sa trimit un mesaj alor mei ca sunt bine (eram ?!..) Stiu doar ca m-am trezit cocotat pe un butuc, am reusit sa fac vant la sms si “surpriza”! Eu cum plm ma mai dau jos d’aci, caci Tilda se desira daca ma las pe umarul ei sa cobor…Sunt idiotul impardonabil!… Norocul meu a fost ca m-am trezit cu un Bucatar care, desi are probleme mari cu lombara, s-a opintit si m-a carat vreo 100 de metri, atarnat de o aripa, pana la corturi, in ciuda rugamintilor mele de a nu isi nenoroci lombara cu mine…Eram impresionat si gandeam cu voce tare in cap, in timp ce masivul meu prieten ma purta incet…
Se fisura de ziua si prima gura de aer montan m-a pocnit in moaca de indata ce am crapat cortul. Treaba era nasoala caci urma sa ma reazem mai mult in dreptul cat strangeam cortul si puneam pe cal. Zeci de ganduri se adunau agitate si se inghesuiau gatuite la filtru…Ptiuh! Tacere in cap am zis! Pe rand! Norocul meu a fost ca imi scoate D-zeu in cale oameni adevarati atunci cand ma arde mai tare. Sunt un norocos!
….
Eram aliniati toti in acelasi colb de ieri si gata de plecare. Rahat! Am uitat sa imi incarc mp3 player-ul. Asta si faptul ca, surpriza din nou, nu pot sa schimb nici o viteza in sus. Ma doare de ma stramb…Si, deodata, imi pica de sus si raspunsul. Schimba la calcai, potaie! Bagi calcaiul sub pedala, prin fata si ridici apucand ca si cu un carlig. Urmau 300 km cu un Transfagarasan la pachet si totul la schimbat cu calcaiul…Merg de mult pe motor, dar trebuie sa recunosc ca m-am indoit de mine un pic si atunci s-a gasit scarbavnicul de mp3 sa ma lipseasca in casti de un Icon for Fire sau un Poets of The Fall…
Schimbam a 2-a, apasam brusc ambreiajul si agatam cu calcaiul pedala pentru a 3-a. La inceput motorul se tura un pic si intra putin in frana de motor pana trageam iar ambreiajul, caci nu apucam sa schimb suficient de repede. Dupa 40 km incepea sa ma jeneze tendonul lui Ahile. Il frecam prea des, insa cel mai complicat era sa aduc cutia de viteze la punctul mort pentru ca e nevoie de finete, iar eu trebuia sa folosesc calcaiul…M-am obisnuit repede si in curand nu am mai bagat in seama durerea constanta si nici tendonul. Adrenalina isi facea treaba, iar eu ma concentram la curbe, depasiri si la oglinzi. Avantajul meu, gandeam in spatele vizierei, este ca imi cunosc bine motorul actual, de mai bine de 4 ani. Il inteleg si stiu ce si cand sa-i cer, cum intra in viteze, cum franeaza spate si fata simultan si compesantoriu, cum sta pe curbe, ce face centrul de greutate acolo, cum lanseaza furca pe fata si amortizorul pe spate si mai ales cum se comporta cuplul si frana de motor (esentiala). Astea le inveti in timp si bine, daca nu schimbi motorul des, caci fiecare motoreta are particularitatile si comportamentul ei…
Ne-am oprit in ultima benzinarie inainte de intrarea pe Transfagarasan. De sus ne incerca usor o ploaie si lumea a inceput sa cotrobaie usor agitata prin bagaje dupa costumele de ploaie, cand Misu ne-a anuntat ca motoreta lui nu mai sare de 5000 de ture si de 80, pe langa un mers al motorului cam ciudat la ureche…
Dupa o cautare de 15 minute a unei chei cazute intre carene si scut (Toma a fost erou si a salvat ziua), impaiati bine in costume si cu gazul full, ne-am urnit incet pe superbul drum ce patrona zarea.
O silueta lunga si sinuoasa a unui imens sarpe impietrit printre munti, adesea cu inelele in nori, se desprindea luand viata parca din legendele Olimpului, de parca un titan dinaintea timpului, intr-o lupta epica, a aruncat sarpele imens din ceruri si l-a infipt intre munti, un strajer al eternitatii ce va sa fie tot aici cand noi vom fi demult plecati din lumea asta si Vaca biciclea parca dupa un ceas care avea minute la secundar…
Curba dupa curba, cu hau in drepta si versant in stanga, cu nori si soare, drumul ne-a lasat in parcarea dinainte de tunel. Pustiul de acolo ne ameninta ca daca nu platim 5 lei de motor, in conditiile in care de masina era 10 lei, cheama jandarmii…(daca ajungeti pe acolo, nu le faceti buzunarele mari hapsanilor!) Hmm, ce specimene locuiesc frumoasele meleagurile imi ziceam in casca…Nu am fi stat oricum mai mult de 15 minute asa ca ne-am urnit repede, agatand cativa Kurtoskalacs din mers.
Ploaia ne-a prins imediat dupa ce am parasit sarpele, dar nu cu burtile goale. Am apucat sa ne oprim la o terasa inca pe Transfagaran unde ne-am desfatat cu o masa calda si niste papanasi, apoi ne-am apucat iar de curbe. Mai faceam o pauza mica de cateva minute la o tigara. Ma bucuram de ea caci neputand sa ma mai ridic in scari, imi amortise dosul.
Cos tragea de curbe, urmat de Mitroi, apoi eu, Saru si Turbo in primul grup. Le-am aplecat si am inchis cauciucurile pana cand ne-a “sarit inima” intrand intr-o curba plina de nisip si cu ditamai craterul pe mijloc. A fost unul dintre momentele alea in care am strans din dinti si am mangaiat toate comenzile motoretei impreuna cu un flash “Pater Nostrum”. Saru aproape ca jura ca a dat drumul la unul dens pe crac si fara jena! Recunosc ca toti am avut aceasi senzatie frustrant de veridica…
Ploua si nu dadea semne de un viitor menajament. Se aliniau norii la orizont, prevestind un dus lung si umbra multa…
Eram patru si aveam un avans de cateva minute in fata. Ne-am oprit intr-o parcare betonata, pe marginea drumului si putin mai jos decat acesta, sa-i asteptam pe restul. Era bine. Imi mai odihneam piciorul pe jumatate beteag. Se umflase in bocanc, dar inca calcam in el. Toma suna si tocmai ne anunta ca motoreta lui Misu a cedat de tot si nu mai vrea cu el. Urma sa vina John desi mort de obosit, cu duba lui de cartofi, sa incarce motoreta si sa o duca la Bucuresti. Nu avea rost sa mai asteptam. Incalec pe motor, ma asigur st / dr si dau sa plec, dar calul se inclina brusc pe partea stanga. Roata putin virata, proptita in asfaltul care era mai sus decat parcarea, a alunecat. Pun repede piciorul stang si beteag, din reflex sa o sprijin, dar instinctul de autuconservare si durerea nu ma ajuta prea mult. In alte circumstante as fi rezemat-o usor de pamant sau as fi tinut-o, dar asa o las sa cada intre picioare analizand repede daca nu am sexat de tot piciorul…Bucataru (sa traieti Bucatare, te pup!) se opreste pe partea cealalta a drumului si dupa 2-3 minute ma incarca in spate si ma ajuta sa incalec iar pe motor. De data asta nu cred ca mai pot calca in picior, dar vad ca macar mai pot schimba vitezele. La calcai, dar inca pot…
Pe rand, Curtea de Arges, Bascov si Pitestiul se pierdeau in spatele nostru…Usor, intram pe autostrada A1. Cerul parca se inchidea la culoare invers proportional cu deschiderea vanelor. De acum incepuse sa dea bine cu apa in noi (urmeaza o parte pe care nu o recomandam ca etalon de urmat sau incercat. De preferat este sa va opriti la un ceai cald, sa asteptati sa treaca apa si apoi sa calariti linisititi…)
Era primul km de autostrada si perdeaua se tzesea incet dar sigur. Ma intrebam retoric si tot in aceeasi casca, pe unde am ratacit panarama de stergator de deget pt viziera, in timp ce crapam viziera la juma de minut sa se dezabureasca. Apa curgea de acum pe manusile si bocancii deja saturati urmandu-si linistita ciclul in natura. In spatele meu si a lui Cos, se aliniau motoarele bine spalate…
Borna arata km 50 si ceva parca si cerul trecuse de la cana la galeata. Turna pe noi supart de parca tinea cu tot dinadinsul sa ne spele de tot colbul din Plaiul Foii, uitand ca s-a dus demult…Motoarele mugeau constant si sigur sub cerul dezlantuit….
Pe la km 40 a inceput sa dea de sus de parca anunta al 2-lea stres a lui Noe si nici semn de vreo arca…doar noi motoarele si raurile din cer mictionand cu presiune peste noi.
Mergeam cu 100-110, insa constant si usor usor eu si Cos ne-am distantat de restul. Orice incercare de semne se pierdea in negura furtunii si in imposibilitatea de a fi percepute din spate. Principala noastra ghida erau stopurile si umbra de reflectorizante care se mai distingea din parapetul din stanga noastra si noi o tineam constant 100-110…Mai depaseam, mutandu-ne pe banda a 2-a, ca mai apoi sa revenim succint pe prima, dupa ce invariabil ne trezeam cu cate un pitziponc dandu-ne nervos flash-uri din spate in acele cateva secunde de banda doi. Ni se parea ca pedalam putin cam repede pentru furtuna aia, dar ne saturasem de murat. Cateodata, se facea lumina brusc si un arc maiestuos lega cele doua taramuri in razboi, in timp ce noi ne limitam la a ridica degetul aratator spre cer…Depaseam si ne intrebam cand ne va pune un destept o frana in fata ca s-a cacat pe el de la un fulger, nu il diclim prin perdeaua deasa de apa si ne agatam de antena lui de plafon…Probabil ca era doar o chestiune de timp sau noroc…
Nu trecu mult si am tras repede in proxima benzinarie. Cos cauta masca de neopren. Se saturase demult de biciul stropilor de ploaie pe fata din cauza openface-ului. Am postit o tigara in causul palmei cu un filtru imbibat de ploaie, cand s-a apropiat de noi un membru de la Romantic Bikers. Omul nu avea costum de ploaie. Venea de pe Dealul Negru si nu se pregatise. Ne-a intrebat daca putea sa dea join, in conditiile in care nu am fi depasit 120. Nici pomeneala, l-am asigurat ca e viteza maxima si se va intampla rar.
Autostrada murata si noi odata cu ea, parca nu se mai termina. Calaream instinctual, semi-orbi, printre blocuri de tabla abia clipind din stopuri, prin valurile de apa si intunecimea unei autostrazi prost intretinute, macinand in singuratatea castii “Doamne, tu tii acest ghidon. In mainile tale ma pun. Du-ma acasa bine!”
Ne-am gasit toti in ultima benzinarie inainte de intrarea in Bucuresti. Radeam, cu bocancii in maini desertand apa, storceam manusile, fumam frenetic si faceam poze de grup in timp ce Vaca mai avea sa faca cca o jumatate de ora pana la noi…
M-am departat un pic de grupul viu colorat, am iesit schiopatand de sub copertina statiei, din nou in apa si m-am uitat in sus multumind, desi ploaia continua tacuta sa-mi inunde fata…
IMG_20170701_095235 (1)20049089_1959595494066302_2092730995_oIMG_2350 IMG_1948IMG_1959IMG_1977IMG_20170701_154612IMG_20170701_154400IMG_20170701_154352IMG_20170701_154541IMG_20170701_132650IMG_20170701_095252IMG_20170701_154503IMG_20170701_095358IMG_20170701_132613IMG_20170701_154409IMG_20170701_154257IMG_2347 IMG_2349 IMG-20170703-WA0066 IMG-20170703-WA0042

No related content found.

Click to share thisClick to share this