0

Roata de foc Magureni 2016

2-4 iulie Roata de foc, Campina

–by Ark–

Cortul? Pregătit şi legat deja de şaua pasagerului. La fel şi sacul de dormit, salteua şi să nu uităm pălăria.
Toate la locul lor, atârnate de bidiviu. Tank-bag-ul şi el, tronează liniştit pe rezervor, fără chef de vorbă.
E o dimineaţă plăcut de Sâmbătă, cu un cer curat care parcă zice, “urcă-te şi dă-i bice, ba cocosh!”, lucru pe care îl şi fac după ce arunc în viteză o ceaşcă de cafea pe gât.
Ne întâlnim la KFC-ul de lângă Ikea, îmi zic în casca în timp ce drăcia rage a foame de drum, sub mine.

După salutul specific cu fartaţii şi “inmaciucirile de rigoare” (am întârziat cca 15 min), apuc o gură de cafa pe juma de buza, trag un fum în şuturi, înşfac repede jumătatea de echipament pe care am apucat s-o dau jos şi ne aşternem în coloană ordonată la drum, cu un singur gând: “Roata de Foc” şi cheful de două zile la cort ce va să vie. Urmă un drum simplu, pe DN1, centura Ploieşti şi Campina, dar să nu vă imaginaţi o clipă că un “tir” de 15 motoare şi mai multe capete este uşor de ghidonat de pe o bandă pe alta sau în depăşiri. În fapt, mersul solo sau în 2-3, nu are nici o legătură cu mersul în grup. Chiar la viteza de croazieră, ai o coadă greoaie de care răspunzi la orice manevră pe care o faci, dacă stai în capul coloanei.
Am ajuns în cca o oră şi 20 de min, uşor, ghidaţi de indicatoarele şi semnalistica făcută de gazde, aproape de locul de campare.
Băieţii de la Roata de Foc ne aşteptau la primire, conducându-ne apoi în zona de parcare unde am şi lăsat motoarele pe cric, la odihnă, şi după un schimb de saluturi cu lumea, ne-am grăbit repede să râdem câte o bere în drum spre zona de corturi. Trebuie să spun că mi-a luat mult mai mult timp să montez cortul decât să râd cele 2-3 beri care mi s-au mai agăţat între timp de mână.
A urmat o masă rapidă între fraţi, sub pavilioane, în care am râs unul de altul şi ne-am îndopat reciproc cu toate căpşunile din capsunata la purtător. Hmm… dacă stau bine să mă gândesc, cred că ne-am umflat mai mult de râs şi căpşuni alcoolizate, decât de mâncare…
După, am luat-o uşor la pas, spre răul din apropiere (la cca 7-8 min de mers pe jos) şi, spre surprinderea mea, chiar am reuşit să ne zbenguim vreascurile într-o apă caldă care nu depăşea 10-15 cm adâncime, dar cum reuşim să ne facem de basme de fiecare dată când ieşim în grup, nu ne dezminţim nici acum şi reuşim să zmulgem câteva zâmbete de prin prejur. E greu să uiţi imaginea cu una bucată brother de 1.90 care “înoată” într-o apă de 15 cm, cu burta lipită de pietre sau toarnă apa pe el cu un brain-cap din al 2-lea Război, de parcă filma slow-motion pt reclamă la tricouri ude.
Şi iată că a venit şi momentul concursurilor cu premii. Urmau întrecerile între căi de metal şi cunoscuţii de la cârmă, un duel al voinţei, atenţiei şi măiestriei.
Am avut tradiţionalele: “mers încet” (unde a câştigat un enduro, normal), “împinsul butoiului cu roata din faţă” (aici am reuşit să NU ieşit din prima rundă… dubios: /), “cel mai zgomotos motor” (ar fi câştigat Dacu dacă mai avea ulei de completat la el), “tricouri ude”, “bere ştafeta” unde BH a şi câştigat şi “cel mai frumos motor”. Sunt prea multe cuvinte de înşirat pentru a exprima ce mult mai puţine imagini o pot face, dar dintre toate trăirile, cea mai de preţ a fost asta. Toţi concurenţii şi-au dus motoarele să şi le expună pt. concurs, printre care şi al nostru Dragoş. Băi, ce să zic, nu era cel mai mişto cal printre cai dar a câştigat! De ce? Nu a câştigat pentru că era cel mai fain bidiviu, sau pentru că i-a făcut Dragoş cea mai interesantă prezentare, ci pentru că cei prezenţi trebuiau să urle şi să-l aclame pe cel pe care-l susţineau (zgomotul se măsură cu decibelmetru şi valoarea cea mai mare câştigă.) Băi tată, când a început BH a urla, fluieră şi aclama ca nişte fiare hămesite, am dat aparatul peste cap Toată poiana rezona! În fapt, lecţia de învăţat de aici este că nu contează şansele iniţiale, dacă tu crezi în ceva şi ai suportul echipei, poţi învinge acolo unde nici măcar nu îndrăzneai să speri…
A urmat o seară în care am povestit, a curs berea şi voia bună la foc sau lângă scena pe care au dat un super concert Tribut White Snake, AC/DC şi să nu-i uităm pe “bătrânii” de la Semnal M. Am savurat solo-uri de chitară, vocile puţin răguşite şi ritmurile de bas/baterie, lângă butoaiele de tablă în care ardeau focurile. Am cântat, am îngânat, am cerut bisuri şi am împărţit păreri, apoi ne-am retras în zona de food-court şi ne-am apucat iar la a depăna poveşti de drum până când ne-a răpus somnul.
Duminică avea să ne găsească târziu, pe la 11:00 încă împachetând la corturi, buimaci şi neîncrezători în propriile picioare. O durere suportabilă de cap ţinea să-mi aducă aminte că am avut o noapte lungă. Uşor, ne-am luat la revedere de la gazde şi cunoscuţi şi am urnit acelaşi “tir” greoi spre Bucureşti, de data asta cu tristeţea unui weekend parcă prea scurt.13439236_1124042114305249_5032451492824041212_n 13510928_1165408040147171_4895881798537065150_n 13524471_1165407970147178_5454091706917513730_n13529038_1165408073480501_4795768937504853686_n 13076999_1165407910147184_4924055483436926437_n13528678_1165407840147191_5787001344688136110_n13532900_1165407750147200_2855356737024206009_n 13532945_1165407863480522_297558324910278188_n 13533232_1165407690147206_5315657199620409990_n 13537635_1165407883480520_8190169290828831101_n 13537732_1165407893480519_6932940472327873745_n13599842_1165407803480528_1455465310211364402_n13567043_1165407720147203_8479765673890908769_n13606860_1165407650147210_1111092724800645974_n13567198_1165407630147212_4606187122990328567_n 13592246_1165407936813848_6551155843242815859_n 13537787_1165408023480506_5610652295840032358_n 13606534_1165407986813843_6837519642299404257_n 13606587_1165408003480508_124640257089556230_n13606905_1165407960147179_3942441345442242170_n

No related content found.

Click to share thisClick to share this