0

Cu Cebe prin vijelie

De dimineata a inceput usor sa ploua, dar nimic grav. Mai spre seara se intetise ploaia, ceea ce nu facea decat sa amplifice un pic factorul “fun” la datul cu motorul. Asa ca mi-am stabilit un traseu un pic mai lung in seara asta, incercand sa rezolv cat mai multe probleme in cel mai scurt timp.

Calare pe Cebe dau bice hergheliei. Nu fac nici 3 km si se gaseste o proasta sa iasa cu masina de pe o straduta laterala de parca i-a cumparat ma-sa bulevard. Pentru ea ideea de prioritate probabil ca necesita mai multe sinapse decat era capabil unicul ei neuron sa faca cu el insusi. Cu faza lunga, claxonul apasat si turatie la maxim am reusit sa o conving sa apese frana si am evitat-o intrand pe contrasens, la milimetru. Ocupase toata banda 2 pe care veneam eu.

Si acum o mica paranteza: va rog comunicati persoanelor mai in varsta, sau mai idioate, ca motocicletele au aceleasi drepturi privitor la circulatie ca si masinile, motocicletele nu sunt obligate sa circule doar pe banda 1. Surprinzator sau nu exista handicapati cu permis care sunt convinsi la modul cel mai sincer ca motocicletele nu au voie sa circule decat pe banda 1 iar cand te vad cu motorul pe banda 2 sau 3 dau in tine relaxati, cu un zambet de razboinici victoriosi ai dreptatii.

Pauza dupa momentul de stress dat de proasta de la volan

Continuare. Imi termin treaba pe care o aveam in zona intrarii pe A2 si ma pornesc spre Berceni. Batea vantul si ploaia incepea sa te intepe la fata, nu mai aveai cum sa mergi cu viziera lasata, se murdarea in 5 secunde. Dupa ce am ajuns in Berceni a inceput si distractia. O vijelie ca la carte, care zbura cratiti de la ferestrele bucatariilor si spargea geamurile de la balcoane. Nici ploaia nu s-a lasat mai prejos, s-a pornit si mai tare.

La plecarea din Berceni

La plecarea din Berceni a inceput adevaratul fun. Vantul batea extrem de puternic, in rafale, din directii diferite. Daca mergeam cu viteza ma muta doar de pe o banda pe cealalta. Dar in momentul in care incetineam in apropierea unui stop, ca sa opresc, pur si simplu simteam cum motorul este impins intr-o parte si alta de catre vant, brusc, ca si cand l-ar fi smucit cineva. La viteza mica, controlul motorului era aproape imposibil. Cand franam ma trezeam ba cu spatele ca se ducea in stanga sau in dreapta, ba cu motorul aplecat periculos pe o parte si apoi smucit pe cealalta. La fel era si la plecarea de pe loc pana la momentul in care treceam de 60 la ora.

La benzinarie pe Mihai Bravu

Pe Calea Vacaresti, unde este deviat pentru constructia podului rutier, lucrurile incepusera sa devina destul de albastre. Semafoarele nu mai functionau si nici urma de politie sa dirijeze circulatia. Panourile verticale colorate cu dungi galbene si rosii care despart sensurile provizorii erau rasturnate pe mijlocul benzilor, cateva semne de circulatie rasturnate perpendicular pe bulevard te obligau sa treci peste stalpul metalic care le sustinea. Mai sus, pe Mihai Bravu, cativa parapeti din plastic, de plastic alb si rosu erau imprastiati pe bulevard si faceai slalom ca la scoala.In rest peste tot fereai gunoaie adunate de vant: plase de plastic de la santiere, materiale de constructii zburate de pe terasele blocurilor… Dar problema majora era vantul. Am mers pe drum de campie, stiu cum e sa bata vantul in rafale de sa te mute de pe o banda pe alta, dar cel putin acolo era cat de cat uniform. Puteai sa-l intuiesti. Aici ma bazam doar pe reflexe si eram 100% concentrat sa pastrez directia de mers. Fiecare moment, fiecare suta de metri era o lupta sa tin motorul pe drum.

Am ajuns intr-un final acasa dupa mai multe momente in care l-am dus pe Cebe la limita ca sa pot controla situatia, Cu inca o doza de adrenalina la bord si fericit ca totul s-a terminat cu bine, pot spune ca a fost o experienta mai dificila decat mersul pe gheata la -14 grade.

No related content found.

Click to share thisClick to share this