O mica excursie la inceput de luna Mai.
Avand in vedere ca vremea nu mai pune probleme, iar temperaturile din timpul noptii sunt constant peste 10 grade ne-am gandit ca ar cam fi cazul sa petrecem o noapte la cort, inconjurati de padure la luminea unui foc de tabara si a lunii.
Nu imi place ca astia de la meteo dau failed. Au prezis super furtuni in toata tara, dezastru ploios si alte de-astea. Si eu si Florin abia asteptam o rupere de nori prin care sa trecem cu mobrele, a trecut ceva timp de cand vedeam fulgerele cum cad in stanga si in dreapta noastra pe campie in timp ce goneam prin furtuna cu calutii de fier asa ca amandoi simteam din nou nevoia unei astfel de aventuri.
Inca nu stiam daca pe drumurile de munte s-a topit toata gheata asa ca am zis sa nu ne avantam prea tare pe un traseu mai lung si am ales pentru final de martie Culoarul Rucar-Bran. Ne-am inarmat cu rabdare, am pus in bagaj haine groase desi in Bucuresti erau 20 de grade, am montat camera video pe carena Busei, ne-am facut plinul si am plecat spre nord.
In urma cu putin timp am primit filmarea care a fost facuta in excursia din vara din Bulgaria, cand am mers cu Cosmin aproape 1.000 km pe motoare in 24 de ore.
Pozele si povestea excursiei se gasesc aici iar acum… filmarea 
Am trecut de 2 ori in plimbarile moto pe langa poiana de la coada lacului de acumulare de la Paltinu si imi stabilisem ca la un moment dat sa fac acolo un popas cu cortul.
Urma un weekend cald, cu vreme frumoasa, numai bun de o excursie scurta pana la Valea Doftanei. Am plecat din Bucuresti la pranz si in cateva ore eram sus, la baraj.
Sambata seara, cu bagajul facut si rezervorul plin ma intalnesc cu Soco la Petromul de langa Dristor. Facem ultimele planuri inaintea plecarii, stabilim traseul final, ii preiau o parte din bagaj si plecam spre Intorsura Buzaului.
Se insereaza incet si odata iesiti din aglomerarea urbana ramanem doar participantii unei caravane motorizate care alearga pe o fasie de asfalt asternuta pe campie. In zare se vad luminile aprinse de la casele unui satuc iar in dreapta orizontul este intunecat de silueta padurii. E racoare, s-a inserat si ne apropiem in viteza de Urziceni.
Duminica dimineata. Toti prietenii sunt plecati din oras asa ca astazi imi aleg singur traseul. Imi iau casca cea noua si manusile si cobor la Cebe. Ma uit la el ca e plin de praful de pe sosele dar nu avem timp de mers la spalatorie. Plecam la drum.
Dupa o excursie care a pornit de la un traseu de 1.500 km care s-a modificat pe parcurs pana a ajuns la 3.000 km, punem la treaba imaginile filmate sa-si spuna si ele povestea.
am plecat din Larisa, dupa un pranz copios si dupa ce am stabilit cu cativa motociclisti greci sa ne vedem in septembrie in Romania ca sa parcurgem impreuna Transfagarasanul. Drumul incepea sa urce semn ca ne departam de mare si ne apropiam de Olimp. Peisajul se schimba treptat din plaja si palmieri in dealuri, stanci si munti pe care erau arbusti si ici colo cate un copac mai inalt. Ni se spusese ca vom trece prin padure, insa ceea ce numesc grecii padure la noi nici macar parc nu se poate numi.
Dupa o noapte cu temperaturi ridicate am fost treziti de tipetele pescarusilor si sunetul marii. Un pic somnorosi am mai facut o baie in mare si am inceput sa ne strangem bagajele. Ne aduceam aminte ca in seara precedenta am hotarat sa lungim un pic excursia asa ca ne grabeam sa castigam timp. Dupa ce am mancat si ne-am baut cafeaua, am incalecat pe motoare si am pornit spre sudul Greciei. Am intrat pe autostrada ce ducea spre Atena si nici nu ne-am dat seama cand am ajuns in Larisa. Peisajele de munte si drumul pe malul marii nu ne-au lasat sa simtim oboseala iar cand am oprit in Larisa sa mancam puteam sa juram ca nu am facut decat 50 de km.
